Ce planuri aveti pentru 2026? In ce zone sa ne asteptam sa mai rasara o pista de bus sau biciclete? Pana atunci, haideti sa vedem reusitele pe anul asta. Astept sa vad poze cu ''parcari pe trotuar'' before and after
Bucuresti. Pe langa biciclete si trotuare, mi-as dori sa reusim sa fie eliberate mai multe piete publice ca la piata Italiana. Kogalniceanu, Revolutiei, Spaniei si Natiunile Unite ar fi un semnal foarte bun, fiind toate in zona centrala si frumoase arhitectural.
M-am mutat pe soseaua colentina si e haos. Vreau sa eliberez trotuarul, de langa parcarea alaturata complexului obor. Azi am vazut ca e trotuar acolo la cate masini sunt parcate
Sper sa vad trotuare numai cu oameni, unde esti liber sa stationezi cat vrei si sa te misti in ritmul tau, fara ca vre-un cimpanzeu sa intre cu masina sa te claxoneze ca vezi doamne ii blochezi parcarea.
Cat mai multe linii de tramvai precum 41
Cat mai multe benzi de bus si bicicleta
Sa se dea naibii amenzi usturatoare soferilor care incalca legea
🙏🙏🙏
Eu vreau sa vad piste pe marile bulevarde unde se sta bara la bara. Cumva acest lucru ar fi o lectie de mobilitate pentru cei care se incapataneaza sa se bazeze exclusiv pe maisna, mai ales pana la magazinul de la coltul blocului.
Aș vrea ca mașinile să apară așa cum sunt în esență: un obiect de putere rușinos cu care îți asiguri confortul in detrimentul celorlalți din societate. Să-ți fie jenă să îți pui fundul în mașină pentru drumuri uzuale, sa pleci capul că asfixiezi mii de oameni cu noxele, sa vezi cum soseaua și trotuarul formează a zero-sum game în oraș: ai tu parcare, n-am eu loc să merg, iar pe timpul verii toți 2 milioane suferim de caniculă că în loc de spații verzi avem spații gri. Mașinile să devină noul fumat, promițător și cool la început, absolut grețos in prezent.
Da, aș fi vrut și eu să fie cum zici tu, dar ei sunt mulți, iar noi puțini. Și nu e doar o impresie. E ceva care se pasioneaza devreme, aproape fără să-ți dai seama. Încă din școală nu prea exista alt criteriu de validare. Cine ia permisul primul, cine pune mâna pe mașină, cine „se descurcă”. Era un fel de prag simbolic. Nu conta că mașina era o rablă de 2000 de euro, obosită, zgomotoasă și poluantă. Conta că era mașină. Și pentru asta erai admirat. Unii munceau de se rupeau ca să ajungă acolo, iar efortul ăsta era privit ca o dovadă de ambiție, nu ca un semn că ceva e profund strâmb.
Recent am prins o discuție, mai mult am ascultat. Un băiat de vreo 19–20 de ani vorbea cu un prieten mai mic, încă în școală, probabil 17–18 ani. Cel mic zicea cu entuziasm că abia așteaptă să-i dea instructorul dosarul ca să dea sala. Totul se învârtea în jurul mașinii. La un moment dat, cel mai mare povestea că dacă își făcea completarea de ulei la Skoda, din ce am înțeles, nu mai ajungea să dea banii la mecanic și, Doamne ferește, să ia autobuzul. Spunea asta cu un dispreț aproape fizic. Autobuzul era pe ultim plan. Mașina, chiar stricată, chiar mersul pe banda de bus, era normalitatea.
Atunci mi-am dat seama cât de adânca e boala asta. Lumea va alege aproape întotdeauna confortul personal, chiar și unul fragil sau absurd, în detrimentul binelui comun. Nu din răutate, ci pentru că așa am fost crescuți. Mașina nu e văzută ca un obiect de putere rușinos, ci ca o extensie a sinelui, ca un drept câștigat. Noxele nu se văd, spațiul pierdut nu se simte imediat, copacul care n-a mai avut loc nu doare pe loc. Se simte doar ideea că ești „cineva” pentru că nu depinzi de alții.
Ceva ușor: banda unică la Grădina Botanică, între Splai și Iuliu Maniu.
Trebuie să ai bile f mari să lași doar o bandă mașinilor, dar cu poliție și voință, faci minim 5 minute până la Iuliu Maniu (depinde de semafor)
poate pe Magheru sa se schimbe ceva, ala era visul lui Ciucu cu care si a facut campanie
Visul meu (e pe 5 ani, nu pe 2026 ce-i drept) e sa ajung la 50% pista de biciclete intre casa si birou. Momentan sunt la 0%.
Bucuresti. Pe langa biciclete si trotuare, mi-as dori sa reusim sa fie eliberate mai multe piete publice ca la piata Italiana. Kogalniceanu, Revolutiei, Spaniei si Natiunile Unite ar fi un semnal foarte bun, fiind toate in zona centrala si frumoase arhitectural.
M-am mutat pe soseaua colentina si e haos. Vreau sa eliberez trotuarul, de langa parcarea alaturata complexului obor. Azi am vazut ca e trotuar acolo la cate masini sunt parcate
Sper sa vad trotuare numai cu oameni, unde esti liber sa stationezi cat vrei si sa te misti in ritmul tau, fara ca vre-un cimpanzeu sa intre cu masina sa te claxoneze ca vezi doamne ii blochezi parcarea. Cat mai multe linii de tramvai precum 41 Cat mai multe benzi de bus si bicicleta Sa se dea naibii amenzi usturatoare soferilor care incalca legea 🙏🙏🙏
As vrea sa se termine lucrările de la Bulevardul Prelungirea Ghencea si sa pot merge cu bicicleta din Drumul Taberei pana in centru
Eu vreau sa vad piste pe marile bulevarde unde se sta bara la bara. Cumva acest lucru ar fi o lectie de mobilitate pentru cei care se incapataneaza sa se bazeze exclusiv pe maisna, mai ales pana la magazinul de la coltul blocului.
Aș vrea ca mașinile să apară așa cum sunt în esență: un obiect de putere rușinos cu care îți asiguri confortul in detrimentul celorlalți din societate. Să-ți fie jenă să îți pui fundul în mașină pentru drumuri uzuale, sa pleci capul că asfixiezi mii de oameni cu noxele, sa vezi cum soseaua și trotuarul formează a zero-sum game în oraș: ai tu parcare, n-am eu loc să merg, iar pe timpul verii toți 2 milioane suferim de caniculă că în loc de spații verzi avem spații gri. Mașinile să devină noul fumat, promițător și cool la început, absolut grețos in prezent.
Da, aș fi vrut și eu să fie cum zici tu, dar ei sunt mulți, iar noi puțini. Și nu e doar o impresie. E ceva care se pasioneaza devreme, aproape fără să-ți dai seama. Încă din școală nu prea exista alt criteriu de validare. Cine ia permisul primul, cine pune mâna pe mașină, cine „se descurcă”. Era un fel de prag simbolic. Nu conta că mașina era o rablă de 2000 de euro, obosită, zgomotoasă și poluantă. Conta că era mașină. Și pentru asta erai admirat. Unii munceau de se rupeau ca să ajungă acolo, iar efortul ăsta era privit ca o dovadă de ambiție, nu ca un semn că ceva e profund strâmb.
Recent am prins o discuție, mai mult am ascultat. Un băiat de vreo 19–20 de ani vorbea cu un prieten mai mic, încă în școală, probabil 17–18 ani. Cel mic zicea cu entuziasm că abia așteaptă să-i dea instructorul dosarul ca să dea sala. Totul se învârtea în jurul mașinii. La un moment dat, cel mai mare povestea că dacă își făcea completarea de ulei la Skoda, din ce am înțeles, nu mai ajungea să dea banii la mecanic și, Doamne ferește, să ia autobuzul. Spunea asta cu un dispreț aproape fizic. Autobuzul era pe ultim plan. Mașina, chiar stricată, chiar mersul pe banda de bus, era normalitatea.
Atunci mi-am dat seama cât de adânca e boala asta. Lumea va alege aproape întotdeauna confortul personal, chiar și unul fragil sau absurd, în detrimentul binelui comun. Nu din răutate, ci pentru că așa am fost crescuți. Mașina nu e văzută ca un obiect de putere rușinos, ci ca o extensie a sinelui, ca un drept câștigat. Noxele nu se văd, spațiul pierdut nu se simte imediat, copacul care n-a mai avut loc nu doare pe loc. Se simte doar ideea că ești „cineva” pentru că nu depinzi de alții.
Un vis destul de greu, dar … nu imposibil:
Ceva ușor: banda unică la Grădina Botanică, între Splai și Iuliu Maniu. Trebuie să ai bile f mari să lași doar o bandă mașinilor, dar cu poliție și voință, faci minim 5 minute până la Iuliu Maniu (depinde de semafor)